Un bărbat a murit după ce a căzut cu ATV-ul într-o râpă, în Valea Iadului. Partenera sa, în stare gravă



SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET



Accidentul s-a produs în jurul orei 17:20 pe Valea Iadului, între staţiunea Stâna de Vale şi satul de vacanţă Coada Lacului Leşu.

La fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri militari din cadrul secţiei Beiuş, cu o autospecială de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor, membrii Serviciului Salvamont Salvaspeo şi elicopterul SMURD.

”Din nefericire, un bărbat în vârstă de aproximativ 48 de ani a decedat. Cealaltă victimă, o femeie de aceeaşi vârstă, a fost scoasă din râpă de salvamontişti şi de paramedici. Femeii, care se afla în stare gravă, i s-au acordat îngrijirile care se impuneau fiind transportată ulterior cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean”, a precizat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, citat de realitateadebihor.net.

Potrivit medicilor, femeia a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor şi coloanei lombare.

Echipajele medicale au acordat asistenţă și altor două persoane, martori ai accidentului, aflate în stare de şoc.


Citește și:



Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *