Suspecţii în cazul asasinării preşedintelui haitian spun că planul lor era să îl aresteze, nu să-l ucidă



Suspecţii în cazul asasinării preşedintelui haitian Jovenel Moise susţin că planul lor era să îl aresteze pe lider, nu să îl ucidă, potrivit News.ro, care citează Miami Herald.

Operaţiunea care a dus la asasinarea lui Moise a fost plănuită într-un interval de cel puţin o lună, după discuţii la cine în Port-au-Prince şi la locuinţa în care stăteau majoritatea bărbaţilor acuzaţi de omor, au afirmat pentru jurnalul american mai multe persoane care i-au interogat pe unii suspecţi.

“Probabil ei urmăreau totul şi aşteptau oportunitatea să atace”, a declarat Clement Noel, care s-a numărat printre primii care i-au interogat pe cei doi haitieni-americani care se numără printre cei 19 suspecţi reţinuţi până acum.

Vedeți imagini cu cei 11 mercenari au fost arestați în acest caz în GALERIA FOTO de la finalul articolului.

James A. Solages, în vârstă de 35 de ani, şi Joseph G. Vincent, 56 de ani, ambii din Florida, nu i-au spus lui Noel de ce au ales pentru a acţiona data de 7 iulie, însă au insistat că planul nu era să-l asasineze pe preşedinte. Misiunea lor ar fi fost să îl aresteze pe preşedinte şi să îl ducă la palatul prezidenţial.

Cei doi bărbaţi au afirmat că s-au aflat acolo, dar nu au mers să-l ucidă pe preşedinte, a explicat Noel. “Au spus că ştiu ce s-a întâmplat, dar nu au participat la asasinat. Erau acolo ca să traducă”, a adăugat Clement Noel.

În Haiti, este ilegală arestarea unei persoane după ora 18.00, cu excepţia situaţiilor de flagrant. Solages şi Vincent ar fi insistat că aveau o copie a mandatului de arestare în acea noapte. Întrebaţi cine a emis mandatul, bărbaţii au spus că nu îşi amintesc.

Preşedintele haitian Jovenel Moïse a fost ucis la 7 iulie, de 28 de mercenari străini.

 



Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *