Suntem pe locul trei în lume la consumul de bere. Ce sortiment prinde din ce în ce mai bine la români



Sezonul estival conturează topul băuturilor alcoolice preferate de români. Berea a rămas campioană și poziționează România pe locul 3 mondial la consum, după Cehia și Austria.

Urmează vinul, dar românii își potolesc setea și cu diverse cocktailuri aromate.

Berea și vinul sunt preferatele românilor în materie de băuturi alcoolice, care vara la terase sunt nelipsite.

În România, berea artizanală câștigă tot mai mult teren.

Julia Leferman, director general al Asociației „Berarii României”: „Tendința de producători artizanali crește și în România. Am avut microberării înființate în fiecare an„.

Berea artizanală este produsă în loturi mici, iar rețelele sunt variate.

Bogdan Bazauache, proprietar bar specializat în bere artizanală: „Există un trend mai ales pentru berea artizanală, cunoscătorul își dă seama de diferențe„.

În ceea ce privește vinul, tendința este ca sortimentele din pivnița bunicilor să fie înlocuite încet, încet cu vinuri premium.

 

Vinul rose, din ce în ce mai băut de tineri

 

Dan Balaban, producător de vinuri: „Este un consumator de vin din ce în ce mai elevat, din ce în ce mai educat, scade consumul de vin demisec, demidulce, crește consumul de vin roșu„.

Florin Bejan, vânzător de vinuri: „Vara se consumă destul de multe vinuri rose, e deja în trend de câțiva ani. Iubitorii de vin, în special cei mai tineri, care învață acum despre vin, se îndreaptă către rose, e mai trendy”.

Combinate în diferite forme, și cocktailurile pe bază de băuturi spirtoase sunt foarte populare vara. Cu toate că ginul este o băutură fără prea multă istorie în România, spre deosebire de vin sau bere, în ultima vreme este tot mai cerută această licoare produsă din ienupăr.

Marius Tiberius Bugu, proprietar de bar: „Cele mai populare ginuri sunt în general ginurile fructate, toți caută chestii foarte fresh vara. Folosim diferite plante, ierburi aromatice„.

Nicolae Sarealbă, proprietar de bar: ”Noi ne-am luat foarte în serios rolul de a educa piața din România ce înseamnă băutura asta pe bază de ienupăr”.

 

 



Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *