Șumudică a făcut spectacol la conferință: „Am vrut să-mi fac pașii, să mai dau puțin jos din burtică!”



Șumudică, pus pe glume la conferința de presă.


Antrenorul capioanei CFR Cluj a uitat de scandalul de acum câteva zile, când Chipciu a fost exclus din lot pentru că s-a încăierat cu unul dintre coechipier. Șumudică l-a iertat pe mijlocaș și chiar a fost pus pe glume la conferința de presă dinaintea meciului cu CS Mioveni.


„Am câștigat trofee în Turcia, am fost declarat antrenorul anului în Turcia. Deci eu când activam acolo am fost ales antrenorul anului, în condițiile care eram sinfurul antrenor străin din campionat.


Ieri am ieșit să mă plimb, că vreau să-mi fac pașii. Am făcut 10 mii de pași ieri. M-am plimbat. M-am duc 5 mii de metri și m-am întors. Credeți-mă că mă oprea lumea pe stradă, făceau poze cu mine. A trecut un „troleu”, am crezut că e ăla care m-a lovit. M-am uitat la el, am văzut că nu e ăla, m-a salutat, după aia fiecare care trecea pe lângă mine mă saluta. Asta înseamnă recunoștință, asta înseamnă respect pentru un om curat care încearcă să facă performanță pentru acest oraș.


Eu mă simt extraordinar la Cluj, pot spune ei ce-or spune. Îi deranjează și pe cei de la București, îi deranjează. Patru ani să iei campionatul la rând, deranjeză. Și îl luăm și pe al cincilea”, a spus Șumudică la coferința de presă dinaintea meciului cu CS Mioveni.


CFR Cluj întâlnește, vineri, în deplasare, de la ora 21:30, pe CS Mioveni, în etapa a patra a sezonului regulat din Liga 1. Cele mai tari faze sunt pe sport.ro.






Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *