Sâmbăta Morților 2021. Ce tradiții respectă creștinii în ziua Moșilor de vară



În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor creștinii îi pomenesc pe cei trecuți în neființă, sărbătoare cunoscută în popor drept Moșii de vară.

 

Credinţa populară spune că sufletele morţilor (moşilor) părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştelui), rătăcesc printre cei vii şi se întorc la locul lor în Ajunul Rusaliilor, zi denumită și Sâmbăta Morților.

Una dintre zilele în care îi celebrăm pe cei adormiți sunt Moșii de vară, iar în 2021 această zi este 19 iunie, înainte de Duminica Rusaliilor. La această dată, creștinii îşi pomenesc morţii şi dau de pomană pentru sufletele celor plecați dintre noi.

Legendele spun că înainte de Moşii de vară morţii se îndreaptă către Valea cu Dor. Aici ar urma să găsească toate pomenile făcute pentru ei. Iar cei pentru care nu s-a dat nimic de pomană strâng ţărână în poală şi se înapoiază întristaţi în morminte.

Românii au mai multe tradiții și superstiții în Sâmbăta Morților, pe care le respectă cu sfințenie, pentru a le merge bine tot anul.
Ca în fiecare vară, Sâmbăta Morților este prăznuită înainte de Duminica Rusaliilor. Cu această ocazie, în majoritatea zonelor din țară, creștinii merg să dea de pomană la biserici și cimitire.

 

Ce trebuie să conțină pachetele date de pomană

 

În timpul slujbei din această zi, biserica face pomenire pentru toți cei plecați dintre noi și se roagă pentru sufletele lor. Iar după slujbă, preoții merg de obicei prin cimitire, la morminte, și citesc pomelnice.

Biserica Ortodoxă dedică mai multe zile speciale pomenirii morților în timpul anului, iar acestea poartă denumirea de Sâmbăta Morților. În bisericile din toată țara se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.

În tradiția populară, dar și cea bisericească, aceste zile mai sunt numite și „Moși” – de iarnă, de vară sau de toamnă. Ele sunt celebrate în onoarea celor pe care îi cinstim: părinți, moși, strămoși.

Ca la mai toate sărbătorile importante din calendarul creștin, de Moșii de vară sunt legate mai multe tradiții și superstiții. Astfel, după slujba parastasului, credincioșii dau pomană în amintirea celor pe care i-au pierdut.

Pachetele oferite trebuie să conțină un vas nou, preferabil din lut, ce poartă denumirea de „moșoaice”, de la „moși”, numele general dat celor care au murit, cu fructe plăcintă, mămăligă, caș, ouă, colac.

În pachete se mai pune și câte o cană cu „băutură curată” – apă de izvor, lapte sau vin curat. Până nu termină de împărțit pachetele oferite pomană, credincioșii nu au voie să mănânce absolut nimic.

 

Femeile care muncesc de Sâmbăta Morților riscă să le amorțească mâinile

 

Una dintre cele mai cunoscute tradiții legate de Moșii de vară și de Rusalii este cea a „limbilor ca de foc” ce s-ar fi pogorât asupra apostolilor. În zilele noastre, ele sunt simbolizate de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de oameni la biserică pentru a fi sfințite.

Iar după slujbă, crenguțele cu frunze se iau acasă şi se aşază la icoane, la uşi și la poți. Se spune că ele vor aduce prosperitate în gospodărie tot anul, protejând de fulgere, grindină și duhuri rele.

O altă tradiție de Moși presupune că, în primul rând, morții trebuie să primească apă de pomană pentru a nu suferi de sete pe lumea cealaltă. Așadar, în această zi, cei care iau apă din fântâni, trebuie să lase câte un bănuț de sufletul morților.

Totodată se mai crede că femeile care muncesc în Sâmbăta Morților, la Moșii de vară din iunie 2021, riscă să le amorțească mâinile.

 



Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *