Monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion


O monedă din aur cu o valoare nominală de 500 de ani și cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu va fi lansată luni în circuitul numismatic de către Banca Națională a României.

Potrivit unui comunicat de presă al BNR, aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ion C. Brătianu din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2021”.
Reversul monedei prezintă portretul lui Ion C. Brătianu, inscripţia în arc de cerc „ION C. BRATIANU” şi anii între care acesta a trăit „1821” şi „1891”.

Conform sursei citate, monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 11.300 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare.

Monedele din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *