La asta nu se aștepta nimeni! Ce i-a propus Sergio Ramos lui Messi când a aterizat la Paris 



După ce s-au războit pe teren mai bine de un deceniu, Ramos și Messi au ajuns coechipieri. 


Jucători emblematici la Real Madrid și Barcelona, Sergio Ramos și Leo Messi nu se gândeau că vor ajunge în postura de a juca în aceeași echipă. Cu toate astea, plecările ‘forțate’ de la cluburile în tricourile cărora au scris istorie i-a adus pe un drum comun. 


Astfel, după ce Leo Messi a semnat oficial cu Paris Saint-Germain, el și fundașul spaniol au devenit din rivali, coechipieri. Imediat după prezentarea sa oficială, Ramos a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care apar tricoul lui și al lui Messi într-un magazin de ale lui PSG, alături de întrebarea: „Cine ar fi crezut, nu, Leo Messi?” 


Deși mulți se așteptau să iasă scântei odată cu transferul lui Messi, situația a fost fix opusă. El Pais scrie că Ramos i-a oferit argentinianului să stea în casa lui până când el și Antonela se acomodează cu mutarea. 


„Dacă tu și familia ta preferați să stați într-o casă și nu într-un hotel, puteți să rămâneți la mine acasă”, i-ar fi transmis Ramos lui Messi conform sursei citate. 


Ramos, debut întârziat pentru PSG 

 


Deși Ligue 1 a început în urmă cu o săptămână, fundașul iberic nu a debutat încă pentru gruparea franceză și nici nu o va face prea curând. Ramos este accidentat, spre dezamăgirea fanilor, iar acum este în proces de recuperare. 


Presa din Franța informează că jucătorul ar putea lipsi până la două luni de pe terenul de fotbal. 



  • La asta nu se aștepta nimeni! Ce i-a propus Sergio Ramos lui Messi când a aterizat la Paris






Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *