JO 2020 | Cursă infernală. Echipajul feminin de 8+1, pe locul 6 în finală



România a cucerit patru medalii până acum la JO (argint la spadă feminin prin Ana Maria Popescu, un aur și două de argint la canotaj). 


UPDATE 30 iulie, ora 4:12 / CANOTAJ


Echipajul feminin de 8+1 a ratat în această dimineață medalia în finala de la Tokyo. Tricolorele au încheiat cei 2.000 de metri ai cursei cu timpul de 6:04,06, clasându-se pe locul al șaselea, din șase ambarcațiuni prezente la start.


Aurul a fost câștigat de Canada (5:59,13), urmată de barca Noii Zeelande (6:00,04) și de China (6:01,21). 


Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea au părut după primul punct intermediar că-și conservă energia pentru a da lovirua pe final, însă rivalele tricolorelor s-au detașat treptat. 


La 500 m, Mădălina Bereș și colegele sale se situau pe poziția a șasea, cu 1:32,30 (+2,93 față de lidere), iar la jumătatea cursei se aflau tot pe ultimul loc, cu 3:03,98.


A fost însă prea târziu când echipajul României a declanșat asaltul pentru a prinde un loc pe podium. Tricolorele au dat senzația că vâslesc mult mai repede (4:35,06) la borna 1.500 m, însă adversarele n-au redus ritmul și n-au putut fi ajunse. 


———————————————————————-


Echipajul feminin de opt plus unu va concura vineri dimineață, de la 4:05, la Sea Forest Waterway, în lupta pentru medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.


Alin Firfirică este primul atlet român care intră în competiţie la Tokyo, în calificările la aruncarea discului. Vlăduţ Simionescu va încheia participarea reprezentanţilor României al judo, prin evoluţia la cat. +100 kg.


Cei mai tineri componenţi ai delegaţiei olimpice a României la JO 2020, înotătorii Bianca Andreea Costea şi David Popovici (în vârstă de 16 ani amândoi), vor lua startul în proba de 50 m liber.


Programul românilor, vineri 30 iulie 


ATLETISM 03:45 (Olympic Stadium) aruncarea discului masculin – calificări Grupa A: Alin Alexandru Firfirică


JUDO (sesiunea 13, 05:00-08:30) (Nippon Budokan) cat. +100 kg masculin – primul tur: Vlăduţ Simionescu – Ali Omar (Libia)


CANOTAJ 04:05 (Sea Forest Waterway) opt plus unu feminin – Finala A: Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea


ÎNOT 13:12 (Tokyo Aquatics Centre) 50 m liber masculin – Seria 6: David Popovici


13:36 (Tokyo Aquatics Centre) 50 m liber feminin – Seria 7: Bianca Andreea Costea



Revoluție în Ring: Biea, Bogdan Stoica, Amansio Paraschiv si ‘Tanculetul’ Iancu dau cu pumnul în direct la PRO X, vineri, 20:00!





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *