„Ironii ieftine vezi la orice colț!” Replică acidă a lui Tănase pentru rapidiști! Ce a spus căpitanul 



FCSB a câștigat în meciul de pe teren propriu cu Gaz Metan, 2-1. 


Echipa lui Dinu Todoran s-a impus cu Gaz Metan și a reușit să obțină prima victorie după două remize consecutive. Florin Tănase a înscris din penalty, deschizând scorul pe Arena Națională. 


Căpitanul a vorbit la finalul meciului și a declarat că echipa sa nu a arătat atât de bine, însă se așteaptă la evoluții mai bune pe viitor. Totodată, întrebat despre penalty-ul transformat, după ce a ratat unul în meciul cu Botoșani, Tănase a dezvăluit că asta l-a făcut să își schimbe tehnica de execuție. 


„Nu am arătat foarte bine, nu ne-am creat foarte multe ocazii, mai avem mult de muncă. Sperăm să creștem și să avem un joc frumos.


Te gândești că poți rata, dar nu mi-a fost teamă. Am avut puține emoții, ultima dată am ratat. Ratarea m-a convins să schimb tehnica, la ratarea aceea nu am bătut cum băteam eu de obicei. Patronul îmi spusese de mult să nu mai bat așa, dar dacă îmi ieșea”, a declarat Florin Tănase la finalul meciului. 


Replică acidă a căpitanului pentru rapidiști

 


Întrebat despre declarațiile făcute de jucătorii Rapidului după ce s-au impus pe terenul lui Argeș, și sunt neînvinși în Liga 1, căpitanul roș-albaștrilor a avut o replică acidă pentru aceștia.  


„Nu trebuie să fim ipocriți să spunem că nu este un derby, sper să fie un meci frumos. O să vadă, sper să îi batem și după meci o să știe că noi suntem Steaua. Ironii ieftine vezi la orice colț. 


Cu siguranță va fi un meci frumos, fanii sunt dornici de un derby cu Rapid și sunt sigur că vor umple peluza”, a adăugat jucătorul.  


FCSB joacă în etapa următoare cu Rapid, pe Arena Națională. 


„Dacă patronul a ales să nu mă lase să plec, rămâne să îmi ajut echipa!”

 


Tănase a vorbit din nou despre plecarea sa de la FCSB, după ce Gigi Becali a anunțat că nu vrea să îl mai vândă pe fotbalistul său. Golgheter în Liga 1 în sezonul trecut, căpitanul și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a pleca de la echipă. 


„Am spus că îmi doream să plec, dar dacă patronul a ales să nu mă lase să plec, nu îmi rămâne decât să ma antrenez la fel de bine și să îmi ajut echipa să își atingă obiectivul”, a concluzionat. 



  • „Ironii ieftine vezi la orice colț!” Replică acidă a lui Tănase pentru rapidiști! Ce a spus căpitanul



Ianis Hagi în Champions League! Marți, de la 10 seara, în direct la PRO X: Glasgow Rangers – Malmo! Bucurați-vă de fotbal!





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *