Germania a restituit zeci de artefacte precolumbiene Mexicului


Mexicul a recuperat 34 de artefacte arheologice precolumbiene restituite voluntar de colecţionari privaţi din Germania, a anunţat miercuri Ministerul Afacerilor Externe mexican, citat de Deutsche Welle și Agerpres.

„Doi cetăţeni germani s-au adresat Ambasadei noastre din Berlin exprimându-şi interesul pentru returnarea unor piese arheologice aflate în posesia familiilor lor”, a precizat consultantul juridic al ministerului, Alejandro Celorio.

O parte dintre artefacte au fost prezentate în cadrul unei ceremonii virtuale găzduite de Ambasada Mexicului din Berlin, la care au luat parte, într-o intervenţie de la distanţă din Ciudad de Mexico, Marcelo Ebrard, ministrul de Externe, precum şi Alejandra Frausto, ministrul Culturii.

Printre obiectele restituite, care datează din diferite perioade şi culturi, se află figurine din lut antropomorfice, o mască din piatră din timpul civilizaţiei olmecilor datând din perioada 1.200-600 î.e.n. şi un vas mayaş din lut cu trei picioare datând din perioada 1.000-1.521 e.n.

Diego Prieto, directorul Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic, a subliniat „sensibilitatea în creştere” a comunităţii internaţionale referitoare la nevoia de a respecta moştenirea culturală şi de a restitui artefacte.

Obiectele recuperate au fost înmânate oficialilor ambasadei în luna mai.

Un număr de 28 de obiecte se aflau în oraşul Monheim am Rhein din vestul Germaniei, iar celelalte şase în Recklinghausen, la o distanţă de circa 70 de kilometri.





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *