Fanii Barcelonei, devastați după ce Messi nu va mai evolua pe Camp Nou! Suporterii au asaltat rețelele de social media 



Lionel Messi (34 ani) nu va continua la Barcelona. 


Barcelona a anunțat oficial despărțirea de Lionel Messi. Cu toate că Laporta a declarat în utlimele luni că negocierile cu starul argentinian merg foarte bine, președintele catalanilor nu a reușit să îl convingă să semneze prelungirea contractului, iar clubul a emis un comunicat oficial în care enunță că din cauza problemelor financiare, noul acord nu a putut fi perfectat. 


Vestea că Messi nu va evolua pe Camp Nou i-a întristat teribil pe fanii Barcelonei. Aceștia au asaltat internetul cu sute de mii de reacții în care își exprimă regretul că cel mai bun jucător din istoria clubului nu va mai evolua pentru echipa lor favorită. Unele din comentariile internauților după ce catalanii au anunțat că starul argentinian nu și-a prelungit contractul.


„Nu am cuvinte”


„Sunt atât de trist pentru că pleacă de la Barcelona. Fairplay-ul financiar se aplică doar pentru unele cluburi” 


„E la fel ca atunci când Seve Carell a plecat din „The Office””


„Sfârșitul unei ere” 


„Nimic nu va mai fi la fel” 


„Cea mai tristă zi din istoria Barcelonei 


778 de meciuri 


672 de goluri 


305 assist-uri


35 de trofee”


„Nu o să mai urmăresc campionatul acesta cretin.  


O adunătură de proști! Se sinucid”


„Ești prost? Ești orb? Cum poți face asta? Cum ne poți spune că totul este în regulă cu Messi și că va continua la voi, apoi minți toți fanii Barcelonei, toți fanii sportului din lume!


Numai minciuni, Joan Laporta” 


„Vă rog să respectați intimitatea familiei mele în această perioadă grea” 


„Este una dintre cele mai mari dezamăgiri din istoria fotbalului. Va fi pentru totdeauna cel mai bun din istorie” 


„Urmează 600 de ani de suferință!”


„A fost menit să se întâmple. 


Îți mulțumesc pentru amintirile nenumărate.


La revedere, legendo!”



  • Fanii Barcelonei, devastați după ce Messi nu va mai evolua pe Camp Nou! Suporterii au asaltat rețelele de social media






Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *