Criza politică va genera automat creșteri de prețuri. Prognoza consilierului BNR Adrian Vasilescu



De sărbători, am putea să avem cele mai mari creşteri de preţuri din an. Asta, după ce în ultimele luni, scumpirile din energie au dat toate calculele peste cap.

În ziua demiterii Guvernului, Banca Naţională a majorat dobânda de politică monetară, semn că vremea dobânzilor mici la credite, s-a încheiat.

În decembrie, luna care de regulă vine cu cheltuieli mari, am putea vedea cele mai ridicate preţuri din acest an.

Laura Culiță, corespondent PROTV: „Preţurile tot mai mari din energie au dat peste cap orice prognoză. Iniţial, economiştii Băncii Naţionale estimau o inflaţie de 4% pentru sfârşitul acestui an . Iată însă că în august s-a ajuns deja la 5%, iar criza politică poate să alimenteze şi mai mult scumpirile.”

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale: Inflația tinde să se învolbureze mai mult, prognoza dată de banca centrală pe 5,6% pentru decembrie anul acesta, este posibil să fie depăşită. Aproape inevitabil reacţiile vieţii politice se văd şi în viaţa economică”

Adrian Codîrlașu, economist: „Inflaţia anuală va continua să crească, probabil vom atinge maximul ultimilor 10 ani: inflaţia în decembrie – între 6 şi 7%, probabil”

Chiar în ziua căderii Guvernului, Banca Naţională a anunţat că a majorat dobânda-cheie de la 1,25% la 1,50%. Asta înseamnă un cost mai mare al banilor, adică împrumuturi mai scumpe şi rate la bancă mai mari. Au cântărit mult în decizia BNR scumpirile uriaşe din energie.

Virgil Popescu, ministrul demis al energiei: „Energie electrică ieftină ca anul trecut, când a fost probabil cea mai ieftină energie, nu vom mai avea”.

Pentru a mai atenua impactul scumpirilor din facturi, guvernul – acum demis – a decis ca statul să acopere o parte din facturile la energie pentru populaţie, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022.

La gazele naturale, se scade 25% din factură, dacă în perioada celor 5 luni consumul este de cel mult 1000 metri cubi. Iar la electricitate, statul va acoperi 21 de bani din costul unui kilowatt, ceea ce înseamnă cam un sfert dintr-o factură de 100 de lei. Şi aici, există un prag de 1000 de kwh pentru întreaga perioadă subvenţionată.

 



Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *