Continuă războiul dintre Paul Anton și Dinamo! FRF a anunțat decizia



Mijlocașul spera să plece gratis de la „câini”.


Paul Anton (30 de ani) se aștepta să fie declarat jucător liber pentru a putea pleca din Ștefan cel Mare. Mijlocașul are de încasat patru salarii restante și nici nu acceptă să-i fie micșorat salariul lunar de 19.000 de euro.


Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) a decis însă în favoarea clubului: „Cu opinie majoritară: respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile”, scrie site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.


Cu toate acestea, fotbalistul nu mai vrea să joace pentru „câini” și pune presiune pe conducerea clubului să-l vândă, mai ales în condițiile în care nu acceptă nici reducerea salariului, unul mult prea mare pentru fanii acționari din DDB.


Paul Anton a jucat titular, 65 de minute, în meciul cu FC Voluntari (3-2), din prima etapă a Ligii 1, apoi rezervă cu FCU Craiova (0-1), după care a invocat o accidentare și nu a mai fost în lot.


Antrenorul italian Dario Bonetti a anunțat că acesta ar putea reveni în etapa următoare, însă acest lucru este greu de crezut în condițiile în care neîntelegerile sunt incă existente.


Tot azi au fost respinse și memoriile lui Ricardo Grigore și Robert Moldoveanu. Ce scrie site-ul LPF:


GRIGORE RICARDO FLORIN vs. SC DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale – Cu opinie majoritară: respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 11.08.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF. Cu opinie minoritară: admite cererea reclamantului. Constată încetarea raporturilor contractuale pentru justa cauză în temeiul art. 18.10. lit. a) din RSTJF începând cu data de 11.08.2021. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 11.08.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF.


MOLDOVEANU ROBERT MARIAN vs. SC DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale – Cu opinie majoritară: respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 11.08.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF. Cu opinie minoritară: admite cererea reclamantului. Constată încetarea raporturilor contractuale pentru justa cauza în temeiul art. 18.10. lit. a) din RSTJF începând cu data de 11.08.2021. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 11.08.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF. 



  • Continuă războiul dintre Paul Anton și Dinamo! Fotbalistul a pierdut procesul și nu poate rămâne liber de contract



Ianis Hagi în Champions League! Marți, de la 10 seara, în direct la PRO X: Glasgow Rangers – Malmo! Bucurați-vă de fotbal!





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *