”Am câştigat şi cam atât!” Apar primele nemulțumiri după victoria chinuită obținută de ”tricolori” la Jocurile Olimpice



România s-a impus cu 1-0 în fața naționalei din Honduras, în primul meci de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.


Deși ”tricolorii” lui Rădoi au obținut victoria, jocul acestora a fost mult sub așteptări.


Fostul internațional, Basarab Panduru, s-a declarat extrem de nemulțumit de jocul naționalei noastre, însă a ținut să sublinieze că în ciuda jocului, trupa lui Rădoi a obținut ceea ce ne interesează pe toți: victoria.


”Nu mi-a plăcut meciul, dar cel mai important lucru a fost făcut. Am câştigat şi cam atât. Jocul nu a fost unul bun. Practic, ai tras un şut pe poartă, ai marcat dintr-o deviere. Lucrurile nu au arătat aşa cum mă aşteptam eu, cel puţin. 


Voiam să văd altfel de fotbal. Văd aceeaşi preocupare de a ieşi cu mingea de la portar, dar parcă nu mai ştim ce să facem de la mijlocul terenului în sus. Nu ajunge mingea la atacanţi. Am spus, victoria e importantă, e primul meci, dar trebuie să vorbim şi despre joc”, a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.


România – Corea de Sud, duminică, de la ora 14:00

 


După victoria cu Honduras, România se va duela în următorul meci cu naționala din Coreei de Sud, care a trecut în primul meci, cu 1-0, de Corea de Sud.


Clasamentul Grupei B
1. România 3p

2. Noua Zeelandă 3p

3. Honduras 0p

4. Coreea de Sud 0p


Programul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo


Duminică, 25 iulie


Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)

România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima) 14:00, ora României


Miercuri, 28 iulie


România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo) 11:30, ora României

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)






FCSB – Shakhter Karagandy, joi, de la 21:30, în direct la PRO TV! Bucurați-vă de fotbal!





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *