A fost un coșmar, nu am trăit în 31 de ani de democrație



SURSĂ: Realitatea Plus

AUTOR: Irina Chirtoc



Fostul președinte al PNL a subliniat că este prima dată când se întreabă dacă mai poate face parte din actuala”gașcă”. Orban reclamă abuzuri pe care nu le-a întâlnit în 31 de ani și spune că ”cei care au implemetat acest sistem reprezintă un pericol public”. 

Citește și: ”Culisele statului paralel | Ludovic Orban: Mi se pare că Iohannis a fost înlocuit cu o sosie, a pierdut orice legătură cu realitatea”

”De duminică, echipa de conducere nu mai e PNL, nu mai are nicio legătură cu cultura, tradiția partidului. Ceea ce s-a întâmplat la Congres m-a marcat profund. Mi-am pus întrebarea dacă mai am ce să caut în această gașcă ce a călcat în picioare lucruri fundamentale.

Au fost 4 sisteme de control al votului care au fost elaborate în laboratoare, bine gândite, au fost implementate de vineri de la ora 20:00, 4 sisteme. Sistemul pereche, să își arate reciproc voturile, sistemul controlorului, un controlor la 10 delegați, un controlor care să intre în cabină, fotografierea buletinului de vot împreună cu actul de identitate, fotografia urmând să fie transmisă la un număr de telefon. Toate aceste comunicări cu voturi să ajungă la Cîțu. Al patrulea sistem, un controlor din altă filială controla întregul sistem dintr-o altă filiala. Suceava să controleze Prahova.

A fost un coșmar, nu am trăit în 31 de ani de democrație. Toți cei care au implementat acest sistem reprezintă un pericol public. Cert e că au avut o ședința în care s-a implementat acest sistem, un sistem absolut…nu există încălcare mai gravă a democrației decât să interzici omului să voteze liber, cu atât mai mult cu cât ești…ministru, prefect. Ați avut foarte multe imagini, președinți, vicepreședinți de Consilii Județene care să stea să-i controleze pe oameni să voteze contra propriei conștiințe. Pur și simplu violarea efectivă a dreptului de vot. Ca să nu mai spun cum s-a făcut delegarea…

Noi am făcut sondaje de opinie, dacă era vot liber, câștigam”, a declarat fostul președinte al PNL.

Citește și: ”Culisele statului paralel | Ludovic Orban, despre alegerile din PNL: A fost un teatru al absurdului. Atac la Klaus Iohannis”


Citește și:





Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *